Lecţia despre cub

Se ia o bucată de piatră,
se ciopleşte cu o daltă de sânge,
se lustruieşte cu ochiul lui Homer,
se răzuieşte cu raze
până cubul iese perfect.
După aceea se sărută de numărate ori cubul
cu gura ta, cu gura altora
şi mai ales cu gura infantei.
După aceea se ia un ciocan
şi brusc se fărâmă un colţ de-al cubului.
Toţi, dar absolut toţi zice-vor:
- Ce cub perfect ar fi fost acesta
de n-ar fi avut un colţ sfărâmat!

Nichita Stănescu (1933 – 1983)

a

- tu ma crezi ca eu te iubesc?
- nu
- de ce? defapt drept faci. glumesc… defapt de ce? nu crezi k dragostea are forme diverse? adica,cred ca nu ai cum sa nu crezi… pt k o iubesti pe mama intr-un fel, pe tata in alt fel, pe fratele in altul si femeia ti-o iubesti cu totu diferit.
- fa.. shi ai fumat??
- nu am fumat nika… si oamenii fiind diferiti, ii iubesti diferit, nu? eu nu am cum sa iubesc pe altcineva asa cum te iubesc pe tine, pt k ceea ce iubesc, defapt, nu esti tu anume ci felu in care sunt kand sunt cu tine,nu? insa…
- eu cred in legatura dintre oameni… poate e ceea ce numesti tu dragoste
- insa… blin. cum sa nu te iubesc pe tine anume, dc tu esti acela care ma face sa ma simt asa, si ce simt cu tine nu pot sa simt cu altcineva. tu esti tu. eu sunt eu. si ce e intre mine si tine nu poate fi intre mine si altcineva. e unic. limbaj verbal, nonverbal, pohui, comporamentul in sine + vizualul nu se repeta, astfel sentimentele, dragoste, simpatie, afectiune si etc sunt nishte notiuni generale, nu sunt defapt cele care iti spun exact ce simte acel om, cum simte el. ce fac atunci cand nu iubesc felu in care sunt cand sunt cu un om? asta nu inseamna nicidecum ca nu iubesc acel om, ci poate il iubesc diferit de cum ma asteptam sa-l iubesc, sau…?

Eminescu

La Steaua

La steaua care-a rasarit
E-o cale-atât de lunga,
Ca mii de ani i-au trebuit
Luminii sa ne-ajunga.

Poate de mult s-a stins în drum
În departari albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre.

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie;
Era pe când nu s-a zarit,
Azi o vedem, si nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmareste înca.

(1886, 1 decembrie)

Si daca…

Si daca ramuri bat in geam
Si se cutremur plopii,
E ca in minte sa te am
Si-ncet sa te apropii.
Si daca stele bat in lac
Adancu-i luminandu-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Inseninandu-mi gandul.
Si daca norii desi se duc
De iese-n luciu luna.
E ca aminte sa-mi aduc
De tine-ntotdeauna.

Pe lânga plopii fara sot…

Pe langa plopii fara sot
Adesea am trecut;
Ma cunosteau vecinii toti —
Tu nu m-ai cunoscut.
La geamul tau ce stralucea
Privii atat de des;
O lume toata-ntelegea —
Tu nu m-ai inteles.
De cate ori am asteptat
O soapta de raspuns!
O zi din viata sa-mi fi dat,
O zi mi-era de-ajuns;
O ora sa fi fost amici,
Sa ne iubim cu dor,
S-ascult de glasul gurii mici
O ora, si sa mor.
Dandu-mi din ochiul tau senin
O raza dinadins,
In calea timpilor ce vin
O stea s-ar fi aprins;

Ai fi trait in veci de veci
Si randuri de vieti,
Cu ale tale brate reci
Inmarmureai maret,
Un chip de-a pururi adorat
Cum nu mai au perechi
Acele zane ce strabat
Din timpurile vechi.
Caci te iubeam cu ochi pagani
Si plini de suferinti,
Ce mi-i lasara din batrani
Parintii din parinti.
Azi nici macar imi pare rau
Ca trec cu mult mai rar,
Ca cu tristeta capul tau
Se-ntoarce in zadar,
Caci azi le semeni tuturor
La umblet si la port,
Si te privesc nepasator
C-un rece ochi de mort.
Tu trebuia sa te cuprinzi
De acel farmec sfant,
Si noaptea candela s-aprinzi
Iubirii pe pamant.

S-a dus amorul…

S-a dus amorul, un amic
Supus amandurora,
Deci canturilor mele zic
Adio tuturora.
Uitarea le inchide-n scrin
Cu mana ei cea rece,
Si nici pe buze nu-mi mai vin,
Si nici prin gand mi-or trece.
Atata murmur de izvor,
Atat senin de stele,
Si un atat de trist amor
Am ingropat in ele!
Din ce noian indepartat
Au rasarit in mine!
Cu cate lacrimi le-am udat,
Iubito, pentru tine!
Cum strabateau atat de greu
Din jalea mea adanca,
Si cat de mult imi pare rau
Ca nu mai sufar inca!

Renascatori din moarte!
Din visul meu o viata.
Din nopti o mie una.
De-au trebuit sa piara.

Ca nu mai vrei sa te arati
Lumina de-ndeparte,
Cu ochii tai intunecati
Si cu acel smerit suras,
Cu acea blanda fata,
Sa faci din viata mea un vis,
Sa mi se para cum ca cresti
De cum rasare luna,
In umbra dulcilor povesti
Era un vis misterios
Si bland din cale-afara,
Si prea era detot frumos
Prea mult un inger mi-ai parut
Si prea putin femeie,
Ca fericirea ce-am avut
Sa fi putut sa steie.
Prea ne pierdusem tu si eu
In al ei farmec poate,
Prea am uitat pe Dumnezeu,
Precum uitaram toate.

Si poate ca nici este loc
Pe-o lume de mizerii
Pentr-un atat de sfant noroc
Strabatator durerii!

Oameni cu kokite…

In fiecare dintre noi zace un animal care din cand in cand da din copite…

iarna la Tiraspol

Salut Tiraspol, salut capitala Nistreana. mi-a fost dor sa stau in Bucuresti de sarbatori si sa nu te vad.

Uow , esti deacolo? esti chiar din Tiraspol, da si , si ii acolo la voi? razboi? nu-mi vine sa cred; da cum traiti? am auzit k zboara tancuri… da sarbatori aveti? da anu’ nou cum sarbatoriti?

Damn… defapt lumea ii pashnica aici, in pridnestrovie, copkii camuflati, echipati de sarbatori, umbla cu colinda. veselia gospodarilor ii intr-atyt de mare incat scot pulemioati prafuite din serviz /stenca si le fac cadouri. Unele, babele, dau la nepotsei granate, 40 ruble kilogramu in sherif, da dezii dau nishte stfoluri pentru kalashnikov. Ii de-o mare veselie sa umbli prin ospeti, mai ales cand stii ca oamenii aici is asa de primitori. un obicei national, obligatoriu sa umbli cu cutitu dupa tine, nu de alta da avem animale salbatice, care ies des din nistru. Transportul public ii verde camuflat, BTR-80 se cheama. focul vesnic nu reusesti sa se stinga de la dula tancului. pacea se reflecta in geamurile blocurilor colorate gri, toti sunt feseli si ferisiti.

avem si discoteca, avem si strada cu curve langa poshta, avem si farmacii si magazine de mobila si supermarketuri multe cu acelasi nume,  avem chiar si zefir alb ca la bucuria, avem si restavrante unde poti sa mananci cica gustos. tin minte doua glamurnyie, Eillenburg si la Cumaniok. aici se invarte economia businesmanilor tiraspoleni, elita RMNului. avem si patinoar si parcuri, si tot e verde, tot rasare.

am avut mereu un vis. unul dintre putinele vise legate de orasul tiraspol; sa intru in singurul sexshop existent aici. visul aproape ca l-am realizat, cu senseiul meu in artele filosofiei , Kotikov. Plimbandu-ne prin orasul visatorilor, am ajuns foarte aproape de realizarea acestei dorinte. patrunderea acestei incinte a fost intampinata de mai multe obstacole. primul fiind mercedesu luxos in fata usei. al doilea obstacol; pe usa scrie “5 ruble intrarea” ) al treilea obstacol o iesit un nene cu lanturi de aur alb la gat si la toate membrele posibil de clatinat; si dureros, duios a intrebat: “cevo ty hocesh… na”, un fel de “si vrei… na”. Prea putin relaxat, trebuia altfel de podhod, un pic de alintare, un pic de mangaieri si soapte.

- aaaaa… m-am gruzit ca ceburashka in momentul in care incerca sa-si dea seama ii un el sau ii o ea. aaaa…(prima ce mi-o venit in cap)… durex?

- a kto vam skazal shto durex samyi luchii?

- aaa totusi, aveti?

- net u nas durexa…esti poluchshe

- a shto esti?

- mnogo cevo esti

- a pociom?

- ot 200 rublei i vyshe…

- a shto tam 3 litra, kilogram 10, upakovok 40?

- net pocemu, horoshoie, otlichnoie cachestvo, sami fashisty delaiut.

- okeeeey… :)))

eu zic ca tiraspol ii un oras infloritor cu oameni dezinhibati si culti, plini de bunatate si bunastare. Sa traiti si sa va inmultiti, la anu si la multi ani!

Citat

“Iluziile sunt singura pomana ce putem risipi in treacat… si vise trecatoare. Numai ele nu insala. Ele nu promit nimic. Stii ca sunt desertaciuni, si iata ca ti se umple sufletul si mintea de ele. Nu le-ai cerut nimic… si iti dau. Pe cand realitatea, ea trebuie sa-si tina cuvantul, ea trebuie sa plateasca si de cele mai multe ori nu poate.

Si mie mi-au dat uneori oamenii visuri; le-am inchis in tainita inimii, in sertarul amintirilor. Trecatori… fantome… zburatori.

uite, vezi, dantuitorul meu era un zburator, de aceea nu-l simteam alaturi de mine; era impalpabil.

[...] Ciudat! Cuvintele au si ele fantomele lor… Acestea ramasese, se vede, risipite primprejur in aer, si auzeam acum ecoul lor. Imprumutau un sens nou pe care nu-l aveau adineaori; pareau a avea tonuri usoare de regrete si dorinti, pe care acei ce le-au rostit nu le pusese intr-insele. Ele… Cuvintele! Vorbeau acum, cum ar fi vorbit sufletele lor adanci, pe care singuri nu le cunosteau, fiindca simtirea obscura nu se urcase pana la paturile constiintei. Pareri de rau si melancolie dupa ce ar fi putut fi… si nu fusese… si nu era sa fie niciodata. Valsul cu inlantuirea lui trecatoare, ritmica si armonioasa!”

Marea – Hortensia Papadat-Bengescu

Betivii

Eu cred ca-i timpul sa te-mbeti

Si sa te sprijini de pereti…

Un verde brad te-asteapta in drum

Cu mos Craciunu cel nebun…